ho ho ho......

mos craciun, anvelopa si hartia de impachetat

azi mi-am adus barbatul la disperare.sunt eu cicalitoare, dar azi mi-am dat masura talentului. da nici eu nu mai puteam.m-a scos din minti. apai imi fac eu planuri cum anul asta nici in ruptul capului nu o sa las cumparaturile pe ultima suta, cum o sa petrec linistita la caldura caminului proaspat intemeiat zilele dinaintea craciunului, si el...
" mergem dupa cauciucuri"
" cauciucuri ai innebunit? azi sambata, inainte de craciun? tie iti arde de cauciucuri?"
" da cauciucuri. pentru mine si sefa"
" incredibil" imi zic in sinea mea.
" daca nu vrei sa vii, stai acasa si ma duc si singur"
" da sigur...." si am plecat.
inutil sa va spun ca viitoarele cauciucuri aveau nevoie si de jenti.jenti de tabla.dupa 3 magazine inchise si doua reprezentante unde nu era decat o bucata pe stoc in sfarsit le gasim.nu mai ramaneau decat cauciucurile.

carrefour.zona de razboi.cateva ore inaintea dezastrului.si noi eram acolo. dupa cauciucuri.
lumea pandeste pe la colturi. pandim si noi. razboiul se duce acum la nivel psihologic. oare voi fi eu acela care va reusi? oare voi fi suficient de puternic ca sa lupt? oare acel carut va fi al meu?

intram. apocalipsa.tintim direct la raionul auto. suflam usurati. aici e mai liber.dar sa nu ne lasam pacaliti.
"tine bine de carut doar stii cat ne-am luptat pentru el". si ma prind si mai bine de el. ma uit la oameni de parca in fiecare s-ar fi ascuns un potential hot de carut. nu-l scap din ochi. doar stiu cat am luptat pentru el. ar fi pacat sa-l pierd acum dintr-o slabiciune de moment.

luam cauciucuri. 8. 8 cauciucuri intr-un carut. e imposibil. dar trebuie sa incercam.o a doua lupta in aceeasi zi ar fi prea mult pentru noi. si incap.

la casa. batalia finala.1 ora jumate pana in fata si inca o jumatate acolo. atat de aproape si totusi... 8 cauciucuri si nici un cod de bare.vedeam neputinta din ochii casieritei si-mi descarcam nervii cicalindu-mi barbatu. ca nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat daca ... mi-a zis ca nu mai suporta. l-am crezut. exagerasem si eu. da si el... acum i-a venit cu cauciucurile alea...

ar mai fi ceva. hartia de impachetat. era acolo. langa case. m-am gandit sa iau. casetofonu pentru parinti, cadoul pentru fratele, si inca altele am calculat eu asa in mintea mea ... 4 folii.

le-am platit. ma uit pe bon. 4x8,5=34. ma uit la casierita. "3 sute 40 de mii.. 4 folii de hartie"
"... da doamna... asta e mai scumpa. e lucioasa. nu e ca aia ordinara de 20 de mii"
" e mai lucioasa... nu-mi revin. stau cu-n carut sufocat de 8 cauciucuri langa mine si calculez . 4x85=340... exact cu atat am fi platit mai mult daca luam anvelopele de la magazinul din colt." nu-i minunat? i-am urat craciun fericit casieritei si urarile mele de bine si puneti d...cului pretul la hartia aia de ambalat lucioasa!

sarbatori fericite:)!

ghita exista.si bate la portita

azi m-a trezit ghita. nu am motan,nu am catel.n-am papagal ci doar un sot. nu-l cheama ghita. am pesti. multi pesti. 2 acvarii. iar pe astia ar fi putut sa-i cheme oricum ca tot nu aveau cum sa ma trezeasca. a fost ghita care bate la portita. numai ca mie imi batea in perete.de vreo 2 luni ce-i drept.ghita cred ca renoveaza.e perseverent. de cand tot lucreaza el asa prin bloc bag de seama ca a facut furori. altfel nu-mi explic de ce azi il striga o fetita... sa vina la portita... ghita... te rog... mai du-te-n .... la fetita... ca te-asteapta la portita.

ps. in asteptarea acelei dimineti in care ma voi trezi pe cai naturale, satula de atata odihna.

de iarna (2)

rucar-bran

sotul nevasta

nu. nu voi vb aici de baiatul mamii sau de barbatul... cum ii zice mai nou?..hm ... metrosexual. va fi un prea mult zis "articol" de sezon.e doar un gand care ma strabate de cateva zile. nu stiu ce cadou sa-i cumpar sotului meu de sarbatori. nu stiu in general ce poti cumpara unui barbat fara ca la final sa-i vezi afisat pe fatza zambetul acela de..."e bine si asa puiu, nu aveai de unde sa stii ce-mi doresc".adevarul e ca nici n-ar spune vreodata ce vor... sau macar sa schiteze vreo urma de interes cand il tragi dupa tine in magazine rugandu-te din toti rarunchii sa-ti dea o mana de ajutor si sa se extazieze si el in fatza vreunui lucru. nu... de ce sa fie viata usoara? dupa ce ai recurs deja la perimatele cravate, camasi, bluze, hanorace sau la mai tehnicele placi video, telefoane, tvtunere sau routere ce-ti mai ramane de facut? pe bune zau daca nu mi se pare cumplit de greu. sa ma imbrac intr-o fundita rosie si sa ma daruiesc pe mine? probabil el ar fi fericit da eu tot as ramane cu un gust amar ca din lipsa de imaginatie am apelat la ce aveam la indemana:) sa-i cumpar masina? be serious... asta nu-i cadou, e o afacere din care astepti sa castigi ceva pe urma:) sa-i cumperi rahatisuri? barbatii nu apreciaza lucrurile astea. si zau ca-n clipele astea mi-as dori ca sotul meu sa fie... femeie. sau eu sa fiu barbat si sa ma scot usor cu-o floare si-un ursulet in timp ce nevasta-mea se da de ceasul mortii in incercarea de a-mi darui cadoul perfect.

mica elvetie

cota 2000

room with a view

apusului:) romania

barbatii scriu mai misto

cam asta e parerea mea dupa vreo luna de blogarit. in comparatie cu femeile, barbatii scriu mult mai misto. sunt mult mai exacti, folosesc metaforele cu mult mai mult stil si farmec, is mai coerenti, scriu rar da' bine. urasc barbatii care-si exprima sensibilitatea in scris. nu le sta deloc bine. barbatii ar trebui sa scrie cu mintea , caci la suflet sunt femeile experte destul. femeile nu pot scrie despre "nimic". fac ce fac si tot la sensibilitati ajung. ador stilul barbatilor de a scrie firesc despre ciorba de la pranz servita la cantina, despre ultima placa video pe care jocul preferat merge ca uns sau despre pda-ul care are si functii de gps. la femei ciorba s-ar transforma intr-o cina romantica, jocul ar fi cel al iubirii iar gps-ul ar arata harta inimii lor. deloc simplu, deloc convingator.pentru mine e clar. pentru ca gandesc simplu, barbatii scriu mai misto.

fishing in the sunrise

in vama

de iarna

la sirnea

"dor de duca"

cititi... e "cacator"

http://ciofri.blogspot.com/2007/12/psrile-i-norocul.html

blogul si modestia

ma gandesc cateodata ca toata nebunia asta cu blogurile a inceput din dorinta unora de a declara razboi fatis modestiei. e clar. intr-o zi s-a trezit omu' si a spus "de azi nu mai sunt un anonim. imi fac blog, imi pun poza, imi expun viata pe tapet si devin cineva. virtual nu mai sunt un om modest. pot sa ma laud cum vreau si cat vreau cu faptul ca-s un destept, un frumos si-un talentat."
ideea conform careia blogul e ceea ce se numea inainte a fi un jurnal intim nu prea sta in picioare. si asta pentru ca nu prea-ti vine sa scrii chiar orice aici. blogul este creat pentru ceilalti. ceea ce ne face sa ne intoarcem la ideea ca blogurile sunt colacul de salvare in lupta cu modestia. aici creierul se incinge in incercarea de a scoate la iveala cele mai tari ispravi ale noastre, cele mai extraordinare experiente, cele mai marfa instantanee. si n-as zice ca asta e un lucru rau. dar ce te faci cand vezi ca altii is mai talentati ca tine, scriu mai bine ca tine ba chiar au idei atat de bune incat devii frustrat ca tu nu poti fi la fel. atunci te intorci in lumea reala. aici esti un modest caruia nu-i place sa se laude cu cat de frumos, destept sau talentat este.

made in turcia

istanbul - orasul ce are avantajul de a fi totusi prea frumos, pentru a nu deveni obositor.





obisnuiam sa urasc piata gorjului pentru aglomeratie. dupa grand bazar din istanbul am ajuns sa iubesc piata unde mergeam cu "mamaia" sa iau lapte cand eram mica. ca-mi zice o tanti " ia maica si tu niste patrunjel"... floare la ureche... ii zambesc si poate ma induiosez si cumpar. ce conteaza ca alta data m-ar fi enervat cumplit sa fiu agasata cu asa ceva. dar dupa 5 ore in marele bazar turcesc, unde aproape ca nici nu ma puteam uita la vreun produs fara ca 5 turci zelosi sa ma imbie sa cumpar covoare, camile sau cine stie ce alte chestii "hand made", batrana cu patrunjelu' de acasa a devenit prototipul comerciantului perfect. probabil citindu-mi plictiseala si nervositatea de a nu fi putut cumpara nimic fara sa fiu tocata maruntel la cap de ce chilipir am in fata ochilor si cum nu trebuie sa ratez sansa vietii mele de a cumpara "o asa minune"( titlu generic pentru toate rahatisurile ce se gaseau pe acolo), un turc simpatic ( poate singurul) m-a intrebat cu-n zambet larg pe buze " daca nu doresc ceva de care sigur nu am nevoie" . am zambit si eu si acolo s-a terminat aventura in prea marele si laudatul grand bazar din istanbul.

concluzie: ceea ce eu numesc "negustor agasant "acolo se traduce prin "bun comerciant".



culmea e ca ma chinui de ceva vreme sa mai pot scrie si altceva despre istanbul. dar probabil cea mai enervanta experienta e si singura care merita a fi povestita.






totusi ar mai fi ceva. venind noi dinspre sudul turciei am ratat "o alta sansa a vietii". aceea de a trece bosforul pe podul ce leaga asia de europa. era frustrant sa vedem europa peste drum si sa nu stim cum sa trecem acolo. pana la urma salvarea a venit de la un turc care ne-a inteles partial. ne-a ajutat sa ajungem in europa, dar nu pe pod, ci cu bacul. a fost si asta o experienta. a doua zi am fost totusi la pod. aproape de piciorul european. cel putin cu asta sa ramanem. n-om fi mers noi pe el da macar stand la baza lui am putut exclama ca romanu neaos " mamaaaaaaaa da inalt si lung e".



mai multe aici

de ce fac poze?

imi place sa cred ca o data cu pofta mea de scris nu a disparut si ceea ce eu numesc "un minim simt estetic". sper ca pozele mele sa se maturizeze o data cu mine si sa devina fotografii.

cum scriu eu

cateodata pornesc de la un titlu care fie imi suna bine fie mi se pare ca ar avea dramul acela necesar pt a atrage atentia. de cele mai multe ori insa doar cei alesi, cu stea in frunte, pot face ca lucrurile pe care le transmit sa rezoneze si-n alte parti decat propriul suflet. cu toate aceastea ne cam incapatanam cu totii sa scriem. unii o fac la betie.... si le iese de minune. altii o fac cand inima le e abastra. iar daca peste ceva timp iubita sau iubitul (dupa caz) se reintoarce in povestea numita "doi" nu-si mai recunosc propriile cuvinte de pe vremea cand degetele care scriau se imprieteneau cu lacrimile scurse in barba. unii scriu cu usurinta, altii isi cauta cu atentie cuvintele. unii scriu pentru ei, altii scriu pentru a fi cititi. dar cum scriu eu?
pentru mine important e cum se termina povestea. iar daca finalul e fericit imi pierde total pofta de a mai scrie.