blogul meu: februarie 2008

se intampla in februarie. bibicu si bibica sunt personajele ( ce-i drept imprumutate de la prietenul radu. ea, bibica, albinutza casei. cu ceva apucaturi de trantorita pe alocuri dar, si cand o apuca... saracu bibicu, trantorul casei, cu greu reusea sa gaseasca cate o scuza ca sa nu o ajute in ale gospodariei treburi.ba ca-l doare spatele, ba ca-l doare burta, ba ca-i obosit dupa istovitoarea zi de munca.... dar bibica nu si nu. nu se lasa convinsa nici cum si-l silea pe micul bibic sa puna osu la treaba si sa mai bata un cui in casa.
aceasta fiind o paranteza, reiau.
se intampla intr-o februarie.ea, bibica, de mica visa la ziua indragostitilor pe care, mare fiind, o va serba alaturi de unicul ei bibic pe care soarta i-l va scoate in cale. copila bibica isi amintea acum, la maturitate fiind, cum se plimba pe aleile cismigiului suspinand la trecerea vreunui cuplu de indragostiti si jurandu-si ca va face totul ca sa ajunga si ea asa. iubita si indragostita pana la cer. culegea frunze uscate si scria pe spatele lor. "te iubesc bibicule. stiu ca intr-o zi te voi gasi. 14 februarie 1996". si anii au trecut. bibica a cunoscut multi bibici, dar de putine ori o prindea acea zi alaturi de vreunul.dar era sigura ca intr-o zi visul de a avea un bibic care sa nu-i mai scape printre degete ii inflorea in minte. si ziua a venit.
bibica s-a maritat. urma inevitabil si primul 14 februarie pe care sigur il va prinde langa bibicul etern.
14 februarie. prezent. bibica dupa o zi semiplictisitoare la servici se duce la cumparaturi.se gandea sa-i prepare bibicului ceva special. nu tu cina romantica, nu i-ar sta in fire, dar macar ce nu gateste ea in serie... asa ... sa se vada ca e cu o ocazie speciala. ii lua bibicului sarmale, piftie, bere buna si de import. si ajunse bibica acasa. cara 500 de sacose si lasa asa in masina o punga... ca sa o ia macar pe aia bibicu cand o veni si el "istovit" de la munca. si veni si el, bibicul. vazu masa pusa si intreba .... "oooooooo vreo ocazie speciala?" bibica inlemni. cum, bibicu nu stie? doar i-a sugerat asa printre randuri dimineata ca e ziua aceea, speciala... pe care o viseaza de cand era mica... si el a uitat? si-n ora aia nenorocita care a petrecut-o de la servici pana acasa mai mult ca sigur auzise la radio de o mie de ori despre ziua asta. nu. bibica nu putea sa conceapa asa ceva. ba mai mult. el intarziase. si-n tot acest timp bibica era convinsa ca el zaboveste pe unde in cautarea cadoului perfect care sa o faca sa mearga pana in al noualea cer.nu. bibicul, cu zambetul pe buze, ii intinse cutia cu gogosi pe care bibica i-o pusese cu grija pe masa ca desert. uite.... zise bibicul... ti-am luat si eu ceva. bibica scotea aburi pe nas si-si jura atunci sa stearga acea zi din calendar si sa nu mai astepte niciodata nimic de la bibicul etern. bibicu, usor jenat, se duse sa ia plasa ramasa in masina. bibica isi dadu seama ca e doar o strategia a lui de a drege busuiocul. si-l lasa. bibicul veni cu o cutie cu bomboane si cu satisfactia ca a reparat greseala. bibica zambi si-l ierta si de data asta. si-n momentele acelea se gandea la toti barbatii in paltoane lungi si cu diplomat ce stateau la coada alaturi de ea la cumparaturi. barbati cu bomboane si ursuleti in mana. dar o prietena a bibicii o lamuri: "aia, draga bibica, ori au amante ori inca n-au obtinut ce-au vrut". nu stiu daca a inteles ceva bibica de aici. ca nu-i amanta si ca bibicu, din pacate... a obtinut ce-a vrut.si inca o data il ierta pe bibicu si-si incepu visarea pt acel 14 februarie ce va veni la anu.

exista durere si dincolo de fericire. durerea nu dispare. e acolo. mocneste mereu. cand suntem fericiti ia foc si credem ca tot ce a durut odata s-a dus cu flacarile.nu avem voie sa plangem pentru ca lacrimile ar fi fatale focului.si durerea ar putea mocni din nou. nu ne-a spus nimeni niciodata ca si lacrimile de fericire pot stinge focul. si durerea reapare. balanta din mine n-a stiut niciodata sa-si pastreze echilibrul.n-a invatat sa pastreze focul aprins. sa arda durerea.imi place s-o zgandar.s-o aprind, s-o sting cu lacrimi, s-o suflu sa arda mai tare, s-o sting apoi la loc. si mai e ceva ce nu mi-a spus nimeni niciodata. ca tot jucandu-ma cu focul o sa ajung culmea... nu sa ma ard... ci sa obosesc.iar oboseala dauneaza fericirii, la fel si lacrima.