de prin calatorii

spre fagaras


sighisoara


in secuime


sighisoara


la balta la giurgiu


dunarea la calafat




rasnov

mai multe aici

tizing.de la romanescul a atztza.

live from frankfurt. carnaval la hattersheim.

la tzara...

bechet, sucidava, august 2007

hop-ho, hop-ho!!!

"dragostea mea pentru cai a inceput inca de dinainte sa ma nasc... bunicul meu era taximetrist cu birja in ploiesti... mai tarziu, cand toate acestea au disparut am inceput sa caut caii... mergem la centrele de echitatie... pana in 1977 cand am ajuns la buftea la un antrenament al cascadorilor... tin mintea se filmau secvente pentru Pintea...Viteazul... a fost dragoste la prima vedere." Adi Pavlovski este primul personaj pe care l-am cunoscut in 2008. asa imi place sa-mi numesc subiectii,"personaje". si cred ca am mare dreptate cand ii numesc asa pentru ca majoritatea dintre ei, subiectii, au de obicei mult mai multe de povestit decat orice personaj de fictiune.


Adi e cascador.Primul cascador pe care l-am cunoscut eu. a jucat in peste 200 de filme in care si-a rupt osciaorele pentru a realiza scene pe care noi le consideram firesti.adevarul e ca oamenii astia sunt niste artisti in adevaratul sens al cuvantului. cum se tavalesc ei pe scari, cum se pravalesc de la peste 30 de metri, cum cad ei din galopul calului... si culmea pentru toate acestea ai nevoie de foarte mult creier.sa fii sportiv e un avantaj, dar nu e totul. imi povestea despre filmele care solicitau foarte multe scene de lupta cu cai... ma gandeam ca nu e exagerat sa-l compar pe adi cu ceea ce in dans se cheama a fi coregraf. pentru ca asta face. cascadorul este cel care construieste lupta, este cel care stie cum se manuie spada sau sabia, este cel care stie cum sa mimeze caderea unui om ranit de pe cal. imi place sa cunosc oameni in fata carora sa ma inclin si sa spun " eu n-as fi in stare sa fac niciodata ce faci tu" . ma fac sa-mi doresc sa aflu mult mai multe si sa-mi daram o gramada de mituri. in februarie voi merge cu el la suceava sa filmam o reconstituire a atacului cetatii suceava. 100 de cascadori, tunuri care cad, lupte cu cai. deja imi fierbe sangele in mine si abia astept sa montez materialul.sunt deja 3 ani de cand cunosc astfel de oameni si desi imi zic mereu ca drumurile au inceput sa ma oboseasca intalnesc "personaje" care ma intriga si nu ma lasa sa stau acasa.


Rosu (omul de incredere al lui Adi) si caii sai care-l asculta cu sfintenie
mai multe despre adi pavlovski si secretele cascadorilor pe 13 februarie la 9 seara pe tvr2.

va multumim pentru atentie:)

made in turcia

istanbul - orasul ce are avantajul de a fi totusi prea frumos, pentru a nu deveni obositor.





obisnuiam sa urasc piata gorjului pentru aglomeratie. dupa grand bazar din istanbul am ajuns sa iubesc piata unde mergeam cu "mamaia" sa iau lapte cand eram mica. ca-mi zice o tanti " ia maica si tu niste patrunjel"... floare la ureche... ii zambesc si poate ma induiosez si cumpar. ce conteaza ca alta data m-ar fi enervat cumplit sa fiu agasata cu asa ceva. dar dupa 5 ore in marele bazar turcesc, unde aproape ca nici nu ma puteam uita la vreun produs fara ca 5 turci zelosi sa ma imbie sa cumpar covoare, camile sau cine stie ce alte chestii "hand made", batrana cu patrunjelu' de acasa a devenit prototipul comerciantului perfect. probabil citindu-mi plictiseala si nervositatea de a nu fi putut cumpara nimic fara sa fiu tocata maruntel la cap de ce chilipir am in fata ochilor si cum nu trebuie sa ratez sansa vietii mele de a cumpara "o asa minune"( titlu generic pentru toate rahatisurile ce se gaseau pe acolo), un turc simpatic ( poate singurul) m-a intrebat cu-n zambet larg pe buze " daca nu doresc ceva de care sigur nu am nevoie" . am zambit si eu si acolo s-a terminat aventura in prea marele si laudatul grand bazar din istanbul.

concluzie: ceea ce eu numesc "negustor agasant "acolo se traduce prin "bun comerciant".



culmea e ca ma chinui de ceva vreme sa mai pot scrie si altceva despre istanbul. dar probabil cea mai enervanta experienta e si singura care merita a fi povestita.






totusi ar mai fi ceva. venind noi dinspre sudul turciei am ratat "o alta sansa a vietii". aceea de a trece bosforul pe podul ce leaga asia de europa. era frustrant sa vedem europa peste drum si sa nu stim cum sa trecem acolo. pana la urma salvarea a venit de la un turc care ne-a inteles partial. ne-a ajutat sa ajungem in europa, dar nu pe pod, ci cu bacul. a fost si asta o experienta. a doua zi am fost totusi la pod. aproape de piciorul european. cel putin cu asta sa ramanem. n-om fi mers noi pe el da macar stand la baza lui am putut exclama ca romanu neaos " mamaaaaaaaa da inalt si lung e".



mai multe aici

la sfantu'

Ceea ce veti citi se va adresa in primul rand acelora dintre voi care nu au calcat niciodata pe aici. Sau mai exact nu au luat niciodata pasagerul sa ajunga in inima deltei, sau cum ar spune unii, la marginea hartii. Sfantu Gheorghe este locul unde localnicii raman izolati si cateva saptamani cand da inghetul, insa cei ce stapanesc delta sunt oameni prevazatori, asa ca au peste pus la sare sa le ajunga si pt vremurile mai putin generoase. E locul unde se ajunge numai dupa vreo 5 ore de mers cu pasagerul. Si asta doar in zile ale saptamanii bine stiute si la ore fixe. Lasandu-i la o parte binenteles pe norocosii care pot parcurge cei aproximativ 70 km coborand pe Dunare de la Tulcea pana la mare, imbarcati pe salupele personale. Este locul unde ospitalitatea capata noi sensuri. E satul in care au inceput sa vina atat de multi turisti straini incat cei de aici in momentul in care te vad cu o camera de filmat sau vreun aparat foto te intreaba mai mult decat firesc si natural daca vorbesti romaneste.
Nu poti spune ca oamenii de aici nu sunt primitori, departe de mine acest gand, insa lumea deltei i-a facut sa fie foarte bine ancorati in realitate si sa priveasca viata asa cum e ea de fapt. Ca o lupta, din care scapa cel care se descurca mai bine. Oamenii de aici pescuiesc pentru a supravietui si in acelasi timp au satelit si retea de calculatoare in sat. E locul unde pestele e sfant si simti ca e aceasta e singura slabiciune a oamenilor. Concesionarile din delta nu i-a speriat insa si spun ca nimeni si nimic nu-i va face vreodata sa nu mai pescuiasca si pentru ei. Este locul unde de sarbatori se aduna aproape tot satul si petrec impreuna.....

Sfantu Gheorghe Este locul in care nu gasesti semne de circulatie pentru ca ele pur si simplu nu-si gasesc rostul si asta deoarece in afara masinii de teren a politiei de frontiera si a catorva tractoare n-ai sa vezi altceva circuland pe strazile din Sfantu.

Ajuns in delta pentru prima data, iti dai seama ca toate atuurile care ar putea sa-ti revina din simplu fapt ca esti orasean palesc aici intr-o clipa. Nu poti cumpara chiar orice cu banii. Trebuie sa stii cu cine sa vorbesti pentru a nu ramane tintuit pe limba aceea de pamant si daca vrei simti cu adevarat ce inseamna delta si sa ajungi sa vezi ce ascunde trebuie sa castigi respectul celor de acolo. Oricat de obisnuit ai fi cu viata nebuna de oras si spui ca ai putea face fata oricarei situatii o data ajuns in delta te simti ca un nou nascut. Fara sprijin, o barca cu motor si cineva care sa te ghideze risti sa ramai blocat intr-un loc ce la prima vedere nu pare sa-ti spuna prea multe si sa te intorci acasa cu gandul ca ... aceasta e delta... ceea ce ar fi gresit. Caci asa e viata la Sfantu, impartita intre dunare si mare.