din trecut, cu drag

sufla vant de rememorari prin blogosfera. asta nu-i rau. anda mi-a trezit amintiri si m-a obligat sa ma scutur de comoditatea venita dintr-o oarecare stare de bine. anda povestea despre un 1 mai in care, urcate intr-o dacie verde am pornit spre mare. nimic deosebit pentru varsta si perioada pe care o traversam atunci. nimic deosebit pentru cei din afara. pentru ea insemna realizarea unei dorinte ce mocnea de multa vreme, pentru mine continuarea unei lungi perioade in care ma trambalam de colo pana dincolo pentru a-mi umple zilele si golul specific tinerei ce nu se simte implinita. din afara eram invidiata pentru "cat de mult ma distram". orice incercare zadarnica de a incerca sa explic adevarata stare de spirit era inutila. si cine sa te creada ....cand in fiecare weekend dantuiam pe butoaie in vama si stateam treaza pana dimineata si beam singura bere care-mi era omeneste posibil s-o inghit si pe care, cu vremea am inceput s-o amestec atat de mult cu suc incat peste ani a disparut de tot.
revenind la ce scria anda i-am raspuns:
"in dimineata acelei zile, in drum spre vama am primit un telefon. telefon de control.
"buna, ce faci? "
" eu, bine, mai am putin si ajung in vama"
" in vama? stiam eu ca esti o pustoaica... visatoare...tu iti permiti nebunii de genul asta" spunea el inghitind in sec de parca toti muntii si toate marile ar fi stat intre noi. in realitate intre noi nu statea decat lasitatea lui.sau comoditatea in dragoste. mi-e totuna.acum.
am inchis telefonul si am fost fericita ca l-am sfidat. ca nu am stat linistita acasa sa astept semnul acela care ma trezea de obicei pentru a ma mai tine in viata pana la urmatorul semn, ce avea sa vina peste o luna, doua... cand mai avea nevoie sa stie ca tot a lui am ramas.
acum, da, vama nu mai e aceeasi. oamenii nici atat. personajele s-au schimbat. eu mi-am cumparat rochia de mireasa iar de trecut imi mai aduc aminte din cand in cand si plina de relaxare.si tu imi vei fi domnisoara de onoare.nu-i rau. da ce gustoase erau napolitanele alea:)"

povestea asta mi-a adus in minte si de o alta chestiune. cea a scheletilor pe care ii tinem inchisi in dulap.eu una am avut "sadismul" de a-i imparti mereu cu cei din jur.si acum dulapul e gol.pentru mine a fost mai bine asa. e felul meu de a trai. secretele m-ar omori. si dupa 3 ani in care munca dar si dorinta m-au purtat in aproape toate colturile acestei tari m-am potolit. nu mai vreau sa plec weekendurile de acasa iar deplasarile imi starnesc mai mult tristete. as spune ca e primul pas spre comoditate si imbatranire. dar cu siguranta ca e linistea pe care mi-o doream inca de cand eram o pustoaica visatoare.

ps: acel 1 mai albastru

secretul din cutia cu bomboane

se intampla in februarie. bibicu si bibica sunt personajele ( ce-i drept imprumutate de la prietenul radu. ea, bibica, albinutza casei. cu ceva apucaturi de trantorita pe alocuri dar, si cand o apuca... saracu bibicu, trantorul casei, cu greu reusea sa gaseasca cate o scuza ca sa nu o ajute in ale gospodariei treburi.ba ca-l doare spatele, ba ca-l doare burta, ba ca-i obosit dupa istovitoarea zi de munca.... dar bibica nu si nu. nu se lasa convinsa nici cum si-l silea pe micul bibic sa puna osu la treaba si sa mai bata un cui in casa.
aceasta fiind o paranteza, reiau.
se intampla intr-o februarie.ea, bibica, de mica visa la ziua indragostitilor pe care, mare fiind, o va serba alaturi de unicul ei bibic pe care soarta i-l va scoate in cale. copila bibica isi amintea acum, la maturitate fiind, cum se plimba pe aleile cismigiului suspinand la trecerea vreunui cuplu de indragostiti si jurandu-si ca va face totul ca sa ajunga si ea asa. iubita si indragostita pana la cer. culegea frunze uscate si scria pe spatele lor. "te iubesc bibicule. stiu ca intr-o zi te voi gasi. 14 februarie 1996". si anii au trecut. bibica a cunoscut multi bibici, dar de putine ori o prindea acea zi alaturi de vreunul.dar era sigura ca intr-o zi visul de a avea un bibic care sa nu-i mai scape printre degete ii inflorea in minte. si ziua a venit.
bibica s-a maritat. urma inevitabil si primul 14 februarie pe care sigur il va prinde langa bibicul etern.
14 februarie. prezent. bibica dupa o zi semiplictisitoare la servici se duce la cumparaturi.se gandea sa-i prepare bibicului ceva special. nu tu cina romantica, nu i-ar sta in fire, dar macar ce nu gateste ea in serie... asa ... sa se vada ca e cu o ocazie speciala. ii lua bibicului sarmale, piftie, bere buna si de import. si ajunse bibica acasa. cara 500 de sacose si lasa asa in masina o punga... ca sa o ia macar pe aia bibicu cand o veni si el "istovit" de la munca. si veni si el, bibicul. vazu masa pusa si intreba .... "oooooooo vreo ocazie speciala?" bibica inlemni. cum, bibicu nu stie? doar i-a sugerat asa printre randuri dimineata ca e ziua aceea, speciala... pe care o viseaza de cand era mica... si el a uitat? si-n ora aia nenorocita care a petrecut-o de la servici pana acasa mai mult ca sigur auzise la radio de o mie de ori despre ziua asta. nu. bibica nu putea sa conceapa asa ceva. ba mai mult. el intarziase. si-n tot acest timp bibica era convinsa ca el zaboveste pe unde in cautarea cadoului perfect care sa o faca sa mearga pana in al noualea cer.nu. bibicul, cu zambetul pe buze, ii intinse cutia cu gogosi pe care bibica i-o pusese cu grija pe masa ca desert. uite.... zise bibicul... ti-am luat si eu ceva. bibica scotea aburi pe nas si-si jura atunci sa stearga acea zi din calendar si sa nu mai astepte niciodata nimic de la bibicul etern. bibicu, usor jenat, se duse sa ia plasa ramasa in masina. bibica isi dadu seama ca e doar o strategia a lui de a drege busuiocul. si-l lasa. bibicul veni cu o cutie cu bomboane si cu satisfactia ca a reparat greseala. bibica zambi si-l ierta si de data asta. si-n momentele acelea se gandea la toti barbatii in paltoane lungi si cu diplomat ce stateau la coada alaturi de ea la cumparaturi. barbati cu bomboane si ursuleti in mana. dar o prietena a bibicii o lamuri: "aia, draga bibica, ori au amante ori inca n-au obtinut ce-au vrut". nu stiu daca a inteles ceva bibica de aici. ca nu-i amanta si ca bibicu, din pacate... a obtinut ce-a vrut.si inca o data il ierta pe bibicu si-si incepu visarea pt acel 14 februarie ce va veni la anu.

science fiction

exista durere si dincolo de fericire. durerea nu dispare. e acolo. mocneste mereu. cand suntem fericiti ia foc si credem ca tot ce a durut odata s-a dus cu flacarile.nu avem voie sa plangem pentru ca lacrimile ar fi fatale focului.si durerea ar putea mocni din nou. nu ne-a spus nimeni niciodata ca si lacrimile de fericire pot stinge focul. si durerea reapare. balanta din mine n-a stiut niciodata sa-si pastreze echilibrul.n-a invatat sa pastreze focul aprins. sa arda durerea.imi place s-o zgandar.s-o aprind, s-o sting cu lacrimi, s-o suflu sa arda mai tare, s-o sting apoi la loc. si mai e ceva ce nu mi-a spus nimeni niciodata. ca tot jucandu-ma cu focul o sa ajung culmea... nu sa ma ard... ci sa obosesc.iar oboseala dauneaza fericirii, la fel si lacrima.

hop-ho, hop-ho!!!

"dragostea mea pentru cai a inceput inca de dinainte sa ma nasc... bunicul meu era taximetrist cu birja in ploiesti... mai tarziu, cand toate acestea au disparut am inceput sa caut caii... mergem la centrele de echitatie... pana in 1977 cand am ajuns la buftea la un antrenament al cascadorilor... tin mintea se filmau secvente pentru Pintea...Viteazul... a fost dragoste la prima vedere." Adi Pavlovski este primul personaj pe care l-am cunoscut in 2008. asa imi place sa-mi numesc subiectii,"personaje". si cred ca am mare dreptate cand ii numesc asa pentru ca majoritatea dintre ei, subiectii, au de obicei mult mai multe de povestit decat orice personaj de fictiune.


Adi e cascador.Primul cascador pe care l-am cunoscut eu. a jucat in peste 200 de filme in care si-a rupt osciaorele pentru a realiza scene pe care noi le consideram firesti.adevarul e ca oamenii astia sunt niste artisti in adevaratul sens al cuvantului. cum se tavalesc ei pe scari, cum se pravalesc de la peste 30 de metri, cum cad ei din galopul calului... si culmea pentru toate acestea ai nevoie de foarte mult creier.sa fii sportiv e un avantaj, dar nu e totul. imi povestea despre filmele care solicitau foarte multe scene de lupta cu cai... ma gandeam ca nu e exagerat sa-l compar pe adi cu ceea ce in dans se cheama a fi coregraf. pentru ca asta face. cascadorul este cel care construieste lupta, este cel care stie cum se manuie spada sau sabia, este cel care stie cum sa mimeze caderea unui om ranit de pe cal. imi place sa cunosc oameni in fata carora sa ma inclin si sa spun " eu n-as fi in stare sa fac niciodata ce faci tu" . ma fac sa-mi doresc sa aflu mult mai multe si sa-mi daram o gramada de mituri. in februarie voi merge cu el la suceava sa filmam o reconstituire a atacului cetatii suceava. 100 de cascadori, tunuri care cad, lupte cu cai. deja imi fierbe sangele in mine si abia astept sa montez materialul.sunt deja 3 ani de cand cunosc astfel de oameni si desi imi zic mereu ca drumurile au inceput sa ma oboseasca intalnesc "personaje" care ma intriga si nu ma lasa sa stau acasa.


Rosu (omul de incredere al lui Adi) si caii sai care-l asculta cu sfintenie
mai multe despre adi pavlovski si secretele cascadorilor pe 13 februarie la 9 seara pe tvr2.

va multumim pentru atentie:)

ganduri de joi seara sau "avidul te ridica. avidul te coboara"

ma aflu la doar cateva ore distanta de a finaliza al treilea material pe care mi-l montez singura. intreaga nu mai sunt. asta-i clar.dar am trecut la next level.am mai ucis un om din ceea ce insemna o echipa completa de televiziune.mi-am ucis editorul de imagine. sau poate l-am salvat.l-am crutat de smiorcaielile mele de a cauta cu incapatanare cadrul ala "misto" care sunt eu sigura ca e pe aici pe undeva prin astea 5 casete.oricum. mai mult decat stiu acum nu mai am de gand sa invat. ca de... lipsuri am si eu. si am nevoie de cineva mai priceput ca mine care sa-mi corecteze operele.pot spune doar ca fac viata mult mai usoara celor care lucreaza cu mine.:)
oricum... tot rascolind eu azi in cautarea cadrului perfect care sa se pupe pe accentul ala deja obsedant de muzica,m-au traznit niste chestii.
- daca intr-o zi s-ar inventa un virus... ba mai rau... daca cineva l-ar folosi... deci reluam... daca intr-o zi cineva ar lansa in retea un virus care sa stearga intreaga blogosfera de pe fata pamantului?v-ati facut o copie?
- ma apasa o chestie. imi doresc enorm sa ajung intr-o zi sa citesc blogul unui instalator sau al unui sudor pe santier.zau asa... e frustrant. fac ce fac si numai de oameni "de media" dau.(ceea ce mi-a si permis sa scriu inceputul acestui post) chiar suntem singurii oameni de pe pamant care avem timp de asa ceva? ca zau incep sa ma simt prost.
- acu doua zile m-a rapus plictiseala. plictiseala a invins comoditatea. ce-i drept masina nu avea itp( deci era tintuita la domiciliu), aveam posibilitatea de a lua taxiul( prea plictisita insa pt a asculta povestile soferului, si fereasca sfantu' drumu pana acasa era lung), pe scurt... am luat metroul. si doamne maiculita domnului ca eu asa specimene cum am vazut acolo...mai rar. un tip mic si cocosat. ce-i drept trendy ca musteau firmele pe el din cap pana-n picioare.juma de fata acoperita cu parul pana dupa ochi, juma acoperita cu parul pana la buza. peste toate acestea frumos asortata o caciula.... cum altfel decat... de firma. da avea o apasare tanarul acesta.mic si garbov cum era, mergea langa o capra blonda oxigenata pana la portocaliu si zicea: ce dracu se uita fraierii astia de aici asa la mine? adica patzachinul asta tocmai ma facuse fraiera? ce-i drept ma uitam la el. nu cu ostentatie. da ma uitam. era si greu sa n-o faci. ii cautai ochii, nasul, gura.erai curios daca e pamantean. si zau ca-n momentele alea asa as fi vrut sa fiu injurata, facuta "femeie", dar sa ma aflu la volan.

fotografiile anului 2007 la reuters

mai multe:reuters.com/news/pictures/slideshow?collectionId=1067&galleryName=Showcases#a=1

si super analiza celor de la dordeduca
dordeduca.ro/stiri/crema_pozelor_din_2007/5288/

eu recomand "Lumea, astazi" aparuta la RAO. o super sinteza in fotografii din 2000 pana astazi

zi de lucru

azi m-am enervat la servici. m-am enervat atat de tare ca nici nu aveam pe cine sa ma enervez. pentru ca de asta m-am enervat. eram singura cuc. singuraaaaaaaaaaaaaa. ok, am zis intotdeauna ca imi place sa merg la munca asa... ca sa ma distrez. dar macar sa am cu cine. tresaream la auzul liftului. ca atunci cand eram mica. stateam cu o ureche ciulita la usa si cu alta gata sa scot vhs-ul interzis din video.stiam inca de pe la etajul 4 daca liftul se va opri sau nu la 6. daca pasii de pe culoar se vor opri in dreptul apartamentului.puneam siguranta. imi mai lasa un ragaz ca sa asez lucrurile ca si cand as fi invatat. mai tarziu mi-am dat seama ca ar fi putut sa ma prinda oricand. televizorul se incinge. ptiuuu de ce dracu mi-a traznit asta prin minte.mi-e mila de copilul meu.
oricum. revenim in prezent. ascult si acum liftul. a dracului treaba. nici un pas nu se indreapta catre redactia asta. am deschis si televizorul. doar doar o veni vreun coleg isteric care sa aiba treaba si sa ma puna sa-l inchid. hait c-am cobit. a intrat cineva. din 16 suntem 2 acum. si viata e mult mai frumoasa. pacat ca m-am enervat atat inainte incat m-am plictisit. si o sa plec. predau stafeta.

mos craciun, anvelopa si hartia de impachetat

azi mi-am adus barbatul la disperare.sunt eu cicalitoare, dar azi mi-am dat masura talentului. da nici eu nu mai puteam.m-a scos din minti. apai imi fac eu planuri cum anul asta nici in ruptul capului nu o sa las cumparaturile pe ultima suta, cum o sa petrec linistita la caldura caminului proaspat intemeiat zilele dinaintea craciunului, si el...
" mergem dupa cauciucuri"
" cauciucuri ai innebunit? azi sambata, inainte de craciun? tie iti arde de cauciucuri?"
" da cauciucuri. pentru mine si sefa"
" incredibil" imi zic in sinea mea.
" daca nu vrei sa vii, stai acasa si ma duc si singur"
" da sigur...." si am plecat.
inutil sa va spun ca viitoarele cauciucuri aveau nevoie si de jenti.jenti de tabla.dupa 3 magazine inchise si doua reprezentante unde nu era decat o bucata pe stoc in sfarsit le gasim.nu mai ramaneau decat cauciucurile.

carrefour.zona de razboi.cateva ore inaintea dezastrului.si noi eram acolo. dupa cauciucuri.
lumea pandeste pe la colturi. pandim si noi. razboiul se duce acum la nivel psihologic. oare voi fi eu acela care va reusi? oare voi fi suficient de puternic ca sa lupt? oare acel carut va fi al meu?

intram. apocalipsa.tintim direct la raionul auto. suflam usurati. aici e mai liber.dar sa nu ne lasam pacaliti.
"tine bine de carut doar stii cat ne-am luptat pentru el". si ma prind si mai bine de el. ma uit la oameni de parca in fiecare s-ar fi ascuns un potential hot de carut. nu-l scap din ochi. doar stiu cat am luptat pentru el. ar fi pacat sa-l pierd acum dintr-o slabiciune de moment.

luam cauciucuri. 8. 8 cauciucuri intr-un carut. e imposibil. dar trebuie sa incercam.o a doua lupta in aceeasi zi ar fi prea mult pentru noi. si incap.

la casa. batalia finala.1 ora jumate pana in fata si inca o jumatate acolo. atat de aproape si totusi... 8 cauciucuri si nici un cod de bare.vedeam neputinta din ochii casieritei si-mi descarcam nervii cicalindu-mi barbatu. ca nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat daca ... mi-a zis ca nu mai suporta. l-am crezut. exagerasem si eu. da si el... acum i-a venit cu cauciucurile alea...

ar mai fi ceva. hartia de impachetat. era acolo. langa case. m-am gandit sa iau. casetofonu pentru parinti, cadoul pentru fratele, si inca altele am calculat eu asa in mintea mea ... 4 folii.

le-am platit. ma uit pe bon. 4x8,5=34. ma uit la casierita. "3 sute 40 de mii.. 4 folii de hartie"
"... da doamna... asta e mai scumpa. e lucioasa. nu e ca aia ordinara de 20 de mii"
" e mai lucioasa... nu-mi revin. stau cu-n carut sufocat de 8 cauciucuri langa mine si calculez . 4x85=340... exact cu atat am fi platit mai mult daca luam anvelopele de la magazinul din colt." nu-i minunat? i-am urat craciun fericit casieritei si urarile mele de bine si puneti d...cului pretul la hartia aia de ambalat lucioasa!

sarbatori fericite:)!

ghita exista.si bate la portita

azi m-a trezit ghita. nu am motan,nu am catel.n-am papagal ci doar un sot. nu-l cheama ghita. am pesti. multi pesti. 2 acvarii. iar pe astia ar fi putut sa-i cheme oricum ca tot nu aveau cum sa ma trezeasca. a fost ghita care bate la portita. numai ca mie imi batea in perete.de vreo 2 luni ce-i drept.ghita cred ca renoveaza.e perseverent. de cand tot lucreaza el asa prin bloc bag de seama ca a facut furori. altfel nu-mi explic de ce azi il striga o fetita... sa vina la portita... ghita... te rog... mai du-te-n .... la fetita... ca te-asteapta la portita.

ps. in asteptarea acelei dimineti in care ma voi trezi pe cai naturale, satula de atata odihna.

sotul nevasta

nu. nu voi vb aici de baiatul mamii sau de barbatul... cum ii zice mai nou?..hm ... metrosexual. va fi un prea mult zis "articol" de sezon.e doar un gand care ma strabate de cateva zile. nu stiu ce cadou sa-i cumpar sotului meu de sarbatori. nu stiu in general ce poti cumpara unui barbat fara ca la final sa-i vezi afisat pe fatza zambetul acela de..."e bine si asa puiu, nu aveai de unde sa stii ce-mi doresc".adevarul e ca nici n-ar spune vreodata ce vor... sau macar sa schiteze vreo urma de interes cand il tragi dupa tine in magazine rugandu-te din toti rarunchii sa-ti dea o mana de ajutor si sa se extazieze si el in fatza vreunui lucru. nu... de ce sa fie viata usoara? dupa ce ai recurs deja la perimatele cravate, camasi, bluze, hanorace sau la mai tehnicele placi video, telefoane, tvtunere sau routere ce-ti mai ramane de facut? pe bune zau daca nu mi se pare cumplit de greu. sa ma imbrac intr-o fundita rosie si sa ma daruiesc pe mine? probabil el ar fi fericit da eu tot as ramane cu un gust amar ca din lipsa de imaginatie am apelat la ce aveam la indemana:) sa-i cumpar masina? be serious... asta nu-i cadou, e o afacere din care astepti sa castigi ceva pe urma:) sa-i cumperi rahatisuri? barbatii nu apreciaza lucrurile astea. si zau ca-n clipele astea mi-as dori ca sotul meu sa fie... femeie. sau eu sa fiu barbat si sa ma scot usor cu-o floare si-un ursulet in timp ce nevasta-mea se da de ceasul mortii in incercarea de a-mi darui cadoul perfect.

barbatii scriu mai misto

cam asta e parerea mea dupa vreo luna de blogarit. in comparatie cu femeile, barbatii scriu mult mai misto. sunt mult mai exacti, folosesc metaforele cu mult mai mult stil si farmec, is mai coerenti, scriu rar da' bine. urasc barbatii care-si exprima sensibilitatea in scris. nu le sta deloc bine. barbatii ar trebui sa scrie cu mintea , caci la suflet sunt femeile experte destul. femeile nu pot scrie despre "nimic". fac ce fac si tot la sensibilitati ajung. ador stilul barbatilor de a scrie firesc despre ciorba de la pranz servita la cantina, despre ultima placa video pe care jocul preferat merge ca uns sau despre pda-ul care are si functii de gps. la femei ciorba s-ar transforma intr-o cina romantica, jocul ar fi cel al iubirii iar gps-ul ar arata harta inimii lor. deloc simplu, deloc convingator.pentru mine e clar. pentru ca gandesc simplu, barbatii scriu mai misto.

cititi... e "cacator"

http://ciofri.blogspot.com/2007/12/psrile-i-norocul.html

blogul si modestia

ma gandesc cateodata ca toata nebunia asta cu blogurile a inceput din dorinta unora de a declara razboi fatis modestiei. e clar. intr-o zi s-a trezit omu' si a spus "de azi nu mai sunt un anonim. imi fac blog, imi pun poza, imi expun viata pe tapet si devin cineva. virtual nu mai sunt un om modest. pot sa ma laud cum vreau si cat vreau cu faptul ca-s un destept, un frumos si-un talentat."
ideea conform careia blogul e ceea ce se numea inainte a fi un jurnal intim nu prea sta in picioare. si asta pentru ca nu prea-ti vine sa scrii chiar orice aici. blogul este creat pentru ceilalti. ceea ce ne face sa ne intoarcem la ideea ca blogurile sunt colacul de salvare in lupta cu modestia. aici creierul se incinge in incercarea de a scoate la iveala cele mai tari ispravi ale noastre, cele mai extraordinare experiente, cele mai marfa instantanee. si n-as zice ca asta e un lucru rau. dar ce te faci cand vezi ca altii is mai talentati ca tine, scriu mai bine ca tine ba chiar au idei atat de bune incat devii frustrat ca tu nu poti fi la fel. atunci te intorci in lumea reala. aici esti un modest caruia nu-i place sa se laude cu cat de frumos, destept sau talentat este.

de ce fac poze?

imi place sa cred ca o data cu pofta mea de scris nu a disparut si ceea ce eu numesc "un minim simt estetic". sper ca pozele mele sa se maturizeze o data cu mine si sa devina fotografii.

cum scriu eu

cateodata pornesc de la un titlu care fie imi suna bine fie mi se pare ca ar avea dramul acela necesar pt a atrage atentia. de cele mai multe ori insa doar cei alesi, cu stea in frunte, pot face ca lucrurile pe care le transmit sa rezoneze si-n alte parti decat propriul suflet. cu toate aceastea ne cam incapatanam cu totii sa scriem. unii o fac la betie.... si le iese de minune. altii o fac cand inima le e abastra. iar daca peste ceva timp iubita sau iubitul (dupa caz) se reintoarce in povestea numita "doi" nu-si mai recunosc propriile cuvinte de pe vremea cand degetele care scriau se imprieteneau cu lacrimile scurse in barba. unii scriu cu usurinta, altii isi cauta cu atentie cuvintele. unii scriu pentru ei, altii scriu pentru a fi cititi. dar cum scriu eu?
pentru mine important e cum se termina povestea. iar daca finalul e fericit imi pierde total pofta de a mai scrie.