transcarpatic rallyraid 2008

2500 de km ce trebuiau parcursi dintr-o lune pana intr-o sambata.floare la ureche pentru unii. dar nu in conditiile impuse de un rallyraid. am colindat mult in ultimii ani, dar niciodata n-am strabatut tara de la un capat la altul intr-o singura saptamana. satu mare-mangalia, sau cum bine a zis bunul prieten puiu de la oradea, romania pe diagonala. norocul meu a fost ca am inteles repede despre ce e vorba.dar la fel de repede m-a cuprins si panica, pur profesionala, bineinteles. niste nebuni frumosi aveau sa fuga cateodata si cate 500 de km pe zi cu viteze impresionante in etape speciale, pe drumuri forestiere sau de ses, dupa caz. si noi cum aveam sa-i prindem si sa-i filmam? ne-am straduit sa fim mereu cu un pas inaintea lor, iar la montaj imaginile aratau ca am facut tot ce era omeneste posibil, si nu a fost de prisos. in rallyraid cuvantul de ordine ar trebui sa fie echilibrul. sa stii sa-ti dozezi resursele,fizice si psihice, sa-ti evaluezi de fiecare data cu cap daunele, pentru a ajunge cu bine la finish. normal ca lucrurile nu stau ca in planuri si situatiile neprevazute au aparut. nu multe, si nu extrem de grave, dar suficiente cat sa pigmenteze filmuletzul ce-mi doream cu indarjire sa iasa gratie acestei experiente. satu mare-alba iulia-brasov-slobozia-tulcea-mangalia. sute de km pe zi. am simtit cu adevarat intelesul zicalei "a te muta ca tiganul cu cortul". am stat la panda prin papusoi, vii neculese inca, la colt de padure sau prin ciulinii baraganului pentru a-i prinde pe baieti in goana lor nebuna ce-i face sa iubeasca acest rally raid, sau, dupa cum frumos le place sa-l numeasca, regele sporturilor cu motor. filmul raliului, sambata 11 octombrie ora 11.30 pe tvr 2. un filmuletz facut de o gagica despre un sport pur barbatesc.enjoy!







septembrie 2008
mai multe aici

de prin calatorii

spre fagaras


sighisoara


in secuime


sighisoara


la balta la giurgiu


dunarea la calafat




rasnov

mai multe aici

italian boys

verona, iunie 2008

culori in burano

gcc

laguna italiana 2

mai multe aici

venetia, 2008

venetia - laguna italiana

iunie 2008

o periferie de vis

hochst, langa frankfurt

din trecut, cu drag

sufla vant de rememorari prin blogosfera. asta nu-i rau. anda mi-a trezit amintiri si m-a obligat sa ma scutur de comoditatea venita dintr-o oarecare stare de bine. anda povestea despre un 1 mai in care, urcate intr-o dacie verde am pornit spre mare. nimic deosebit pentru varsta si perioada pe care o traversam atunci. nimic deosebit pentru cei din afara. pentru ea insemna realizarea unei dorinte ce mocnea de multa vreme, pentru mine continuarea unei lungi perioade in care ma trambalam de colo pana dincolo pentru a-mi umple zilele si golul specific tinerei ce nu se simte implinita. din afara eram invidiata pentru "cat de mult ma distram". orice incercare zadarnica de a incerca sa explic adevarata stare de spirit era inutila. si cine sa te creada ....cand in fiecare weekend dantuiam pe butoaie in vama si stateam treaza pana dimineata si beam singura bere care-mi era omeneste posibil s-o inghit si pe care, cu vremea am inceput s-o amestec atat de mult cu suc incat peste ani a disparut de tot.
revenind la ce scria anda i-am raspuns:
"in dimineata acelei zile, in drum spre vama am primit un telefon. telefon de control.
"buna, ce faci? "
" eu, bine, mai am putin si ajung in vama"
" in vama? stiam eu ca esti o pustoaica... visatoare...tu iti permiti nebunii de genul asta" spunea el inghitind in sec de parca toti muntii si toate marile ar fi stat intre noi. in realitate intre noi nu statea decat lasitatea lui.sau comoditatea in dragoste. mi-e totuna.acum.
am inchis telefonul si am fost fericita ca l-am sfidat. ca nu am stat linistita acasa sa astept semnul acela care ma trezea de obicei pentru a ma mai tine in viata pana la urmatorul semn, ce avea sa vina peste o luna, doua... cand mai avea nevoie sa stie ca tot a lui am ramas.
acum, da, vama nu mai e aceeasi. oamenii nici atat. personajele s-au schimbat. eu mi-am cumparat rochia de mireasa iar de trecut imi mai aduc aminte din cand in cand si plina de relaxare.si tu imi vei fi domnisoara de onoare.nu-i rau. da ce gustoase erau napolitanele alea:)"

povestea asta mi-a adus in minte si de o alta chestiune. cea a scheletilor pe care ii tinem inchisi in dulap.eu una am avut "sadismul" de a-i imparti mereu cu cei din jur.si acum dulapul e gol.pentru mine a fost mai bine asa. e felul meu de a trai. secretele m-ar omori. si dupa 3 ani in care munca dar si dorinta m-au purtat in aproape toate colturile acestei tari m-am potolit. nu mai vreau sa plec weekendurile de acasa iar deplasarile imi starnesc mai mult tristete. as spune ca e primul pas spre comoditate si imbatranire. dar cu siguranta ca e linistea pe care mi-o doream inca de cand eram o pustoaica visatoare.

ps: acel 1 mai albastru

mainhattan

frankfurt, februarie 2008