room with a view

apusului:) romania

barbatii scriu mai misto

cam asta e parerea mea dupa vreo luna de blogarit. in comparatie cu femeile, barbatii scriu mult mai misto. sunt mult mai exacti, folosesc metaforele cu mult mai mult stil si farmec, is mai coerenti, scriu rar da' bine. urasc barbatii care-si exprima sensibilitatea in scris. nu le sta deloc bine. barbatii ar trebui sa scrie cu mintea , caci la suflet sunt femeile experte destul. femeile nu pot scrie despre "nimic". fac ce fac si tot la sensibilitati ajung. ador stilul barbatilor de a scrie firesc despre ciorba de la pranz servita la cantina, despre ultima placa video pe care jocul preferat merge ca uns sau despre pda-ul care are si functii de gps. la femei ciorba s-ar transforma intr-o cina romantica, jocul ar fi cel al iubirii iar gps-ul ar arata harta inimii lor. deloc simplu, deloc convingator.pentru mine e clar. pentru ca gandesc simplu, barbatii scriu mai misto.

fishing in the sunrise

in vama

de iarna

la sirnea

"dor de duca"

cititi... e "cacator"

http://ciofri.blogspot.com/2007/12/psrile-i-norocul.html

blogul si modestia

ma gandesc cateodata ca toata nebunia asta cu blogurile a inceput din dorinta unora de a declara razboi fatis modestiei. e clar. intr-o zi s-a trezit omu' si a spus "de azi nu mai sunt un anonim. imi fac blog, imi pun poza, imi expun viata pe tapet si devin cineva. virtual nu mai sunt un om modest. pot sa ma laud cum vreau si cat vreau cu faptul ca-s un destept, un frumos si-un talentat."
ideea conform careia blogul e ceea ce se numea inainte a fi un jurnal intim nu prea sta in picioare. si asta pentru ca nu prea-ti vine sa scrii chiar orice aici. blogul este creat pentru ceilalti. ceea ce ne face sa ne intoarcem la ideea ca blogurile sunt colacul de salvare in lupta cu modestia. aici creierul se incinge in incercarea de a scoate la iveala cele mai tari ispravi ale noastre, cele mai extraordinare experiente, cele mai marfa instantanee. si n-as zice ca asta e un lucru rau. dar ce te faci cand vezi ca altii is mai talentati ca tine, scriu mai bine ca tine ba chiar au idei atat de bune incat devii frustrat ca tu nu poti fi la fel. atunci te intorci in lumea reala. aici esti un modest caruia nu-i place sa se laude cu cat de frumos, destept sau talentat este.

made in turcia

istanbul - orasul ce are avantajul de a fi totusi prea frumos, pentru a nu deveni obositor.





obisnuiam sa urasc piata gorjului pentru aglomeratie. dupa grand bazar din istanbul am ajuns sa iubesc piata unde mergeam cu "mamaia" sa iau lapte cand eram mica. ca-mi zice o tanti " ia maica si tu niste patrunjel"... floare la ureche... ii zambesc si poate ma induiosez si cumpar. ce conteaza ca alta data m-ar fi enervat cumplit sa fiu agasata cu asa ceva. dar dupa 5 ore in marele bazar turcesc, unde aproape ca nici nu ma puteam uita la vreun produs fara ca 5 turci zelosi sa ma imbie sa cumpar covoare, camile sau cine stie ce alte chestii "hand made", batrana cu patrunjelu' de acasa a devenit prototipul comerciantului perfect. probabil citindu-mi plictiseala si nervositatea de a nu fi putut cumpara nimic fara sa fiu tocata maruntel la cap de ce chilipir am in fata ochilor si cum nu trebuie sa ratez sansa vietii mele de a cumpara "o asa minune"( titlu generic pentru toate rahatisurile ce se gaseau pe acolo), un turc simpatic ( poate singurul) m-a intrebat cu-n zambet larg pe buze " daca nu doresc ceva de care sigur nu am nevoie" . am zambit si eu si acolo s-a terminat aventura in prea marele si laudatul grand bazar din istanbul.

concluzie: ceea ce eu numesc "negustor agasant "acolo se traduce prin "bun comerciant".



culmea e ca ma chinui de ceva vreme sa mai pot scrie si altceva despre istanbul. dar probabil cea mai enervanta experienta e si singura care merita a fi povestita.






totusi ar mai fi ceva. venind noi dinspre sudul turciei am ratat "o alta sansa a vietii". aceea de a trece bosforul pe podul ce leaga asia de europa. era frustrant sa vedem europa peste drum si sa nu stim cum sa trecem acolo. pana la urma salvarea a venit de la un turc care ne-a inteles partial. ne-a ajutat sa ajungem in europa, dar nu pe pod, ci cu bacul. a fost si asta o experienta. a doua zi am fost totusi la pod. aproape de piciorul european. cel putin cu asta sa ramanem. n-om fi mers noi pe el da macar stand la baza lui am putut exclama ca romanu neaos " mamaaaaaaaa da inalt si lung e".



mai multe aici

de ce fac poze?

imi place sa cred ca o data cu pofta mea de scris nu a disparut si ceea ce eu numesc "un minim simt estetic". sper ca pozele mele sa se maturizeze o data cu mine si sa devina fotografii.

cum scriu eu

cateodata pornesc de la un titlu care fie imi suna bine fie mi se pare ca ar avea dramul acela necesar pt a atrage atentia. de cele mai multe ori insa doar cei alesi, cu stea in frunte, pot face ca lucrurile pe care le transmit sa rezoneze si-n alte parti decat propriul suflet. cu toate aceastea ne cam incapatanam cu totii sa scriem. unii o fac la betie.... si le iese de minune. altii o fac cand inima le e abastra. iar daca peste ceva timp iubita sau iubitul (dupa caz) se reintoarce in povestea numita "doi" nu-si mai recunosc propriile cuvinte de pe vremea cand degetele care scriau se imprieteneau cu lacrimile scurse in barba. unii scriu cu usurinta, altii isi cauta cu atentie cuvintele. unii scriu pentru ei, altii scriu pentru a fi cititi. dar cum scriu eu?
pentru mine important e cum se termina povestea. iar daca finalul e fericit imi pierde total pofta de a mai scrie.